Sari la conținut

Corpul A al Colegiului Tehnic „Transilvania” din Brașov intră în reabilitare

corpul-a-al-colegiului-tehnic-transilvania-intra-in-reabilitare-

După finalizarea lucrărilor, unitatea școlară va avea un nou sistem integrat de management energetic

Corpul A al Colegiului „Transilvania” din Brașov va intra în reabilitare, investiție pentru care Primăria Brașov a semnat un contract de finanțare prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020. Valoarea totală a proiectului este de 11.031.724 lei, din care 10.740.122 lei este asistența nerambursabilă (peste 2,3 milioane de euro).


   Proiectul prevede reabilitarea termică a Corpului A al colegiului brașovean și dotarea unității de învățământ cu echipamente necesare procesului de învățământ.

Astfel, fațadele clădirii vor fi izolate termic cu vată bazaltică. De asemenea, vor fi reabilitate sistemul de încălzire și sistemul de furnizare a apei calde de consum, concomitent cu modernizarea sistemelor de climatizare și ventilare mecanică. Totodată vor fi instalate și sisteme alternative de producerea energiei electrice și/sau termice pentru consum propriu, vor fi modernizate instalațiile de iluminat în clădire, iar totul va fi monitorizat printr-un nou sistem integrat de management energetic.


     Edilii brașoveni estimează că proiectul se va finaliza în luna iulie 2022.


    Apoi, din toamna anului respectiv, cei peste 500 de elevi și cadrele didactice, precum și personalul administrativ, adică mai mult de 570 persoane, vor beneficia de condiții de pregătire mult mai bune.


     După ce a semnat contractul de finanțare, primarul Brașovului, George Scripcaru, a declarat că acest colegiu „este una dintre unitățile de învățământ care a înțeles că trebuie să existe o corelare între educația copiilor și piața muncii. În zilele următoare vom semna încă două contracte de finanțare, astfel încât să putem lansa cât mai repede licitațiile, pentru a putea demara lucrările și achizițiile din acest an”.


    Pentru lucrările la Corpul A al Colegiului Tehnic „Transilvania”, Primăria Brașov a depus cererea de finanțare în luna decembrie a anului trecut.

Comentarii

Ultimă oră