Sari la conținut

Deschiderea patinoarului artificial de la „Olimpia”, investiţie ce poartă marca mandatului Căncescu l-a făcut pe Georgică să înjure iar în barbă şi să dea mărunt din buze. Păi e şi normal, dom’le! Adică ce? Numai adversarul să se laude cu lucrurile pe care le face şi el nu? Nicio panglică să nu mai tresară de bucurie în faţa foarfecii din mâinile lui Georgică- Gospodarul care nu mai prididea, mai an, valului de inaugurări: părculeţe, creşe, secţii de poliţie, semafoare, grădiniţe,  alea, alea? Să nu mai apară el pe sticla lui şi în ziarele lui, ţanţoş ca un cocoş, povestind cum doar el, EL!, EL!, El!,  a făcut şi a dres pentru  braşoveni? Nasol, nasol rău! Şi nici măcar nu poate veni iar cu  patinoarul ăla liliputan din Piaţa Sfatului,  pe care l-a făcut anul trecut, să moară Căncescu de ciudă că, uite, bă! ai făcut tu,  da am făcut şi eu unul! Că nu mai are cum, zic unii, din diverse motive ce ţin de şmenuri şi criză. Iar acu’, de când a aflat că inamicul său numărul 1, Aristotel, va inaugura, în curând şi Complexul  “Agrement” de sub Tâmpa, e ofticat la maxim. În mare secret, a decis, cu concalvul său, să iasă şi el cu un complex. Mă întreb cu care, că din astea are ghiotură!

Comentarii

Ultimă oră