Cu pălăria pe trotuar

De câtva timp mă urmăreşte o întâmplare. Undeva, în Braşov, pe o stradă circulată, un bătrân cerşea. Poate e prea mult spus, îşi pusese doar pălăria lângă el, pe trotuar, şi stătea umil, cu ochii înfipţi în asfalt. Şocant a fost însă să văd pe pieptul omului o medalie. Am recunoscut-o imediat, o avea şi tata: veteran din al doilea război. Mi-a fost prea ruşine să mă duc la el, să-l întreb ceva, orice. Ruşine de ruşinea lui. Cine ştie ce întâmplări nefaste, ce tragedii personale îl aduseseră pe venerabilul veteran acolo, pe trotuar, cu pălăria de modă veche întoarsă la mila trecătorilor.
Zilele trecutea, o altă întâmplare m-a întors pe dos. O maşină care fusese parcată aiurea a fost ridicată pe o platformă, cu tot cu pasagerul – un bătrân bolnav, şi dusă  la dracu-n praznic. Ca un bagaj oarecare. Sub ochii unor poliţişti, care au ridicat din umeri.
Ce naiba se întâmplă cu noi? Au ajuns bătrânii noştri o povară (ca şi copiii, mamele, şomerii, handicapaţii…) dispensabilă? Naşte statul iresponsabil cetăţeni iresponsabili? Să fie „Moartea domnului Lăzărescu” blestemul acestor vremuri? Mai e valabilă vorba aia, „cine nu are bătrâni…”? Ne molipsim cu toţii de cinismul băsescian? Mă îngrozeşte ce am putea găsi la capătul drumului pe care-l invocă infatuat premierul. de Adrian Teaca