Sari la conținut

Carevasăzică, a încercat guvernul, la spartul târgului, marea cu deştul. Să mărească, pentru la anul, taxele şi impozitele locale. Dar pentru asta au făcut bocii prostia de a-l pune pe “cel mai cel” ministru de finanţe din Europa, “subtilul” Ialomiţianu, să explice el cum devine chestia. Ce i-or fi zis, băi, Ialo, ia fii tu şmecher, poate ţine.
Aşa că, a ieşit “premiatul” cu pieptul înainte, să anunţe naţia că primarii vor neapărat creşterea taxelor. Şi nu doar primarii, staţi să vedeţi, chiar şi cetăţenii, patrioţi, au strigat în gura mare că vor taxe babane. Care cetăţeni? l-au întrebat gazetarii. Nişte cetăţeni înstăriţi, le-a explicat el suficient, unii care vor servicii mai bune.
Dar primarii, cum îi cheamă pe dânşii? Şi i-a numit Ialo, probabil ce i-au scris nişte unii pe o hârtiuţă. Cutare din Vulcana-Băi, Cutare din Sălişte şi Cutare din Piteşti. Şefii organizaţiilor primariale, cum ar veni. Daa? Să-i întrebăm. Şi i-au întrebat. Ăia, săracii, habar nu aveau. Nu, dom’le, n-am cerut aşa ce-va, nu ne-a întrebat nimenea de la minister! Ne uităm şi noi ca proştii la televizor!
Ei, şi a intrat Ialo cu “propunerea primarilor” în şedinţă de guvern, şi a ieşit după vreo oră… tot aşa: nu se face. Pe urmă s-a întors, opărit rău, la microfon, şi le-a explicat jurnaliştilor că… nu e momentul să…  Adică, vedeţi, primarii, cetăţenii, au vrut, dar noi nu şi nu, că ne gândim la binele… Ho! Ho! Ho!

Comentarii

Ultimă oră