Sari la conținut

Cum poți TRATA ușor și eficient ANEMIA, PSORIAZISUL și HEPATITA

cum-poti-trata-usor-si-eficient-anemia-psoriazisul-si-hepatita

Fructele de cătină au întrebuinţări multiple, fiind utilizate atât în industria alimentară, cât şi în silvicultură sau farmacie. Arbustul creşte pe arii extinse din ţara noastră, însă preţul fructelor este pe măsura beneficiilor pe care le aduc organismului.

Fructul conține de două ori mai multă vitamina C decât măcesul și de 10 ori mai multă decât citricele. De asemenea, este bogat în vitaminele A, B1, B2, B6, B9, E, K, P şi F şi conţine din belşug celuloză, betacaroten (într-un procent net superior celui din pulpa de morcov) şi microelemente precum fosforul, calciul, magneziul, potasiul, fierul şi sodiul.

Tratează psoriazisul

Uleiul de cătină este foarte eficient în tratarea afecţiunilor pielii, cum ar fi psoriazisul, eczemele, arsurile şi mâncărimile. El are proprietatea de a proteja pielea împotriva radiaţiilor ultraviolete, în acelaşi timp hrănind-o şi revitalizând-o, prin conţinutul de vitamine A, B1, B2, C, E şi K. Se aplică extern, pe zona afectată, de două - trei ori pe zi, dar poate fi administrat şi pe cale orală, o linguriţă de trei ori pe zi.

Tratează hepatita

Sub formă de suc, cătina are efecte benefice şi-n cazul afecţiunilor hepatice acute sau cronice, întrucât este un bun stimulent hepatic. Pentru rezultate optime, se iau cinci- şase linguri de suc pe zi.

Combat stresul

Cătina este bogată în fosfor şi calciu, în vitamine din grupa B şi în vitamina C, astfel că uleiul obţinut din acest fruct este recomandat celor ce trec prin perioade de suprasolicitare fizică sau intelectuală. Pentru combaterea eficientă a stresului, este indicat să se consume zilnic circa 20 de picături de ulei sau patru-cinci linguriţe de fructe amestecate cu miere, de trei ori pe zi. Citește mai mult pe ziuadecj.realitatea.net.

Comentarii

Ultimă oră