Sari la conținut
cum-se-confectioneaza-o-mizerie

Se ia o agenţie de ştiri, cea mai serioasă, după opinia unora: Mediafax. Din grupul Media Pro. Zisa agenţie aruncă pe piaţă o ştire minusculă, cu doar 3 ore înainte de Inviere: “Crin Antonescu a ajuns la Voroneţ sâmbătă după-amiază, cu un elicopter al unei firme private, el cazându-se la o pensiune din localitate”.

De unde ştie Mediafax chestia asta? De la nişte, hm, “surse locale”. Imediat, informaţia este rostogolită pe toate site-urile şi televiziunile “interesate”. Ba, tot mai jegoasa RTV plusează iute, şi vine cu detalii: “Crin Antonescu a intrat în mînăstire printr-o poartă secretă, prin care au intrat şi cîţiva jurnalişti din trustul lui Voiculescu”. Televiziunea lui Sebi Ghiţă nu mai preciza din ce “surse locale” a aflat “detaliile”.

Urît, nu? În timp ce preşedintele şi primul ministru se aflau la mare, de unde transmiteau, via Faceebok, poze cu familia ciocnind ouă, şi le urau cele cuvenite creştinilor votanţi, nesimţitul de Antonescu se ducea cu elicopterul la Voroneţ, unde intra “printr-o poartă secretă”, nu ca toţi amărăştenii, prin pronaos. Să-i fie ruşine, etc.

După aproape 24 de ore, agenţia “l-a găsit” pe Crin. De la care a aflat că de Înviere numitul a fost acasă, la Bucureşti! Ce mai contează? Cîţi au mai citit “dezminţirea” lui CA? “Audacter calumniare, semper aliquid haeret” (Francis Bacon). Calomniază cu îndrăzneală, pînă la urmă tot se prinde ceva.

Comentarii

Ultimă oră