În week-end-ul care a trecut, la Sala de Sport a Oraşului Ghimbav a avut loc cea de-a patra ediţie a „Cupei Iernii” la handbal, competiţie organizată de Clubul Sportiv Sporting Ghimbav.
Au participat peste 250 de sportivi, la trei categorii de vârstă: juniori 2, juniori 3 şi juniori 4, atât la fete cât şi la băieţi.
Au avut reprezentanţi la Ghimbav, pe lângă clubul organizator, LPS Târgu Mureş, LPS Braşov, CSS Dinamo Braşov, CSS Braşovia, Corona Braşov, CSM Făgăraş, Transilvania Braşov, CSS Sfântu Gheorghe, Golden Kids Braşov, CS Sovata, CSO Mizil şi Concordia Chiajna.
Meciurile au avut caracter amical, fără scoruri, iar la festivitatea de închidere a evenimentului a participat şi Ministrul Tineretului şi Sportului, Marius Dunca.
„Putem aprecia drept pozitivă evoluţia competiţiei în aceşti ani. Am plecat de la un număr de 3 echipe, iar acum participarea este una mult mai numeroasă. Handbalul începe să capete amploare la nivel juvenil, cel puţin la fete. Sperăm să se întâmple acelaşi lucru şi la băieţi, în sensul ca cei mici să aibă mai multe modele în faţă, pe care să le poată urma”, a declarat Sorin Dumistrăcel, antrenor la clubul organizator.