Comunicat de presă: Primarul Municipiului Făgăraș Constantin Sorin Mănduc
Instanța Curții de Apel Brașov s-a pronunțat în procesul pe care l-am intentat Agenției Naționale de Integritate. Prin avocat, am cerut anularea Raportului întocmit de ANI, prin care eram declarat incompatibil cu funcția de Primar al Făgărașului. În raportul său, ANI a considerat că prezența mea în Adunarea Generală a Acționarilor a SC Apă Canal Sibiu nu este compatibilă cu calitatea de Primar al Municipiului Făgăraș, în condițiile în care Municipiul Făgăraș are calitatea de membru în această structură. În data de 28 martie 2014, Curtea de Apel „Admite contestaţia formulată de reclamantul Mănduc Sorin Constantin, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate. Anulează raportul de evaluare nr.29420/G/II/03.07.2013 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se va depune la Curtea de Apel Braşov“. Sigur că decizia Curții de Apel mă bucură dar vreau să subliniez că o consider un lucru absolut normal, legal și moral. Și sunt onorat să constat că instanța judecă în spiritul legii, nu doar în litera ei. Rămân însă în continuare indignat, pe fond, pentru că o structură ca ANI creează confuzie, disconfort și pune într-o lumină proastă aleșii locali, ca și când ar fi săvârșit o ilegalitate. În plus, generează tensiune și eforturi (chiar financiare), pentru că primarii sunt nevoiți să plătească avocați (în nume propriu, în cazul meu), pentru a demonstra o realitate evidentă. Mă întreb oare cine ar trebui să reprezinte o localitate în relația cu alte structuri administrative și asociative, dacă nu cel ales de întreaga comunitate. Dacă, totuși, în litera ei, legislația cumva e strâmbă, cred că e datoria factorului politic, a parlamentarilor, a guvernanților, să o îndrepte. De aceea spun, încă o dată, că între o lege dreaptă și una strâmbă, instanțele de judecată au avut în vedere și spiritul legii. Pentru a lămuri lucrurile, vreau să precizez că prezența primarilor în aceste structuri ale operatorului regional de apă și canalizare este vitală pentru implementarea proiectelor de reabilitare ale rețelelor, cu finanțări europene nerambursabile. Primarul nu se reprezintă pe sine, ci pe cetățeni. Nu ia decizii în numele lui, ci în numele unității administrative în fruntea căreia a fost ales. Nu votează cum vrea, ci în baza mandatului primit de Consiliul Local. Nu este indemnizat cu nici un leu, pentru prezența la ședințe, ci, dimpotrivă, reprezintă localitatea pentru a atrage fonduri europene în vederea reabilitării rețelelor localității pe care o reprezintă. Noi, primarii și președinții de Consilii Județene, nu ne-am dus în aceste structuri pentru că am vrut, ci pentru că a trebuit, și am făcut acest lucru în interesul cetățenilor pe care-i reprezentăm. Poate ar fi fost comod să nu ne deplasăm zeci de kilometri lunar la ședințele de la Sibiu și să nu mai adăugăm o problemă la multitudinea de probleme existente. Dar era crucială decizia fiecăruia dintre noi pentru ca, prin aderarea localităților noastre la un operator regional, să facem toate eforturile pentru atragerea investițiilor pe bani europeni, nerambursabili. Prin Legea 215 a Administrației Publice Locale, Primarul este reprezentantul legal al unității teritorial administrative. Menționez că, aidoma cazului meu, cu aceleași probleme se confundă și alţi 41 de aleși locali din judeţele Sibiu și Brașov, între care domnul Klaus Iohanis, Primarul Sibiului, precum și domnul Aristotel Căncescu, Președintele Consiliului Județean Brașov. Din fericire, și în cazul domniilor lor, instanțele au dat câștig de cauză aleșilor, și nu Agenției de Integritate. Regret că, prin aceste rânduri, sunt nevoit să justific cumva o prevedere a fișei postului unui primar. Cred că plictisesc cititorul deoarece nu fac decât să justific o evidență, adică să evidențiez un lucru absolut normal, de a reprezenta cetățenii pe care-i reprezint, pentru un scop nobil, de dezvoltare a localității.