"Da, m-am dopat” – a recunoscut Lance Armstrong, în interviul pe care i l-a luat Oprah Winfrey. Mai corect era să spună “da, am minţit, am înşelat, am furat”. Mă gîndesc ce-ar fi făcut un om cu bun simţ în această situaţie. Cel mai probabil, n-ar fi dat nici un interviu, ci s-ar fi ascuns, copleşit de ruşine. Problema e că un om cu mult bun simţ nu înşeală. Şi invers, unul care minte şi fură cu nonşalanţă, ani de zile, nu e apăsat de chestii d-astea abisale, jenă, ruşine…
Lui Armstrog i-a plăcut să fie adulat, ca un monstru sacru al ciclismului, să fie primit de preşedinţi şi regi, să fie dat de exemplu copiilor, să fie purtat în triumf după fiecare din cele 7 tururi ale Franţei cîştigate. Furate, am vrut să spun. Credeţi că are regrete borfaşul? Ei, aş! Ia vedeţi ce-i zice lui Oprah: “Nu am simţit că trişez. Definiţia acestui cuvânt este a câştiga un avantaj asupra unui rival sau duşman. Nu am văzut lucrurile aşa. Am văzut totul ca pe o modalitate de lupta cu arme egale”. Tupeu de cocalar. Închid definitiv subiectul, cu infinită scîrbă.
