Rezultatele bune obţinute cu Olimpia CSU Braşov nu puteau trece neobservate de Federaţia Română de Baschet.
La ultima şedinţă a Biroului Federal, antrenorul Dan Calancea a fost propus pentru a prelua naţionala feminină Under 20. Propunerea a fost acceptată de tehnicianul "olimpicelor".
Motivele pentru care federalii au dorit acest lucru au legătură cu promovarea junioarelor în echipa mare a Olimpiei, iar nucleul jucătoarelor de la U20 este format din braşovence, pe care Calancea le cunoaşte foarte bine.
Toamna trecută, Dan Calancea a fost în cărţi pentru a prelua naţionala de senioare, însă atunci antrenorul braşovean a refuzat oferta din motive personale. Federaţia a decis să-l numească la cârma primei reprezentative pe Miroslav Popov, antrenorul celor de la CSU Alba Iulia.