Dan Petrescu a avut o nouă reacție nervoasă, după ce CFR Cluj a câștigat greu în Europa League cu Rennes. Campionii s-au impus doar cu 1-0, în condițiile în care au jucat minute bune în dublă superioritate numerică, potrivit Mediafax.
„Bursucul” nu a fost mulțumit de jocul echipei sale, deși golul lui Ciprian Deac a asigurat cele trei puncte în Europa League. Repriza a doua l-a dezamăgit totul, iar acum antrenorul a revenit cu o nouă reacție: „Mi-am mai revenit puțin. După meci eram nervos pentru că repriza a doua nu am gestionat-o cum mi-aș fi dorit. Mai ales că eram cu doi oameni în plus și nu prea am avut nicio ocazie de a marca. În schimb în prima repriză cu un om în plus am avut cinci ocazii mari și nu am băgat mingea în poartă. Ei nu au avut mari ocazii, însă erau mai entuziaști mai ales că și fanii i-au ajutat. Eram puțin supărat, dar în fotbal rămâne numai scorul și sunt trei puncte imense pentru noi pe care le-am câștigat cu o echipă din campionatul Franței, care in ultimele trei luni a bătut-o de două ori pe Paris Saint – Germain și ieri am înțeles de ce a bătut-o. Dacă eram 11 la 11, era greu să câștigăm meciul”, a spus Dan Petrescu, potrivit Sport.ro, la revenirea în țară.
De asemenea, Petrescu a dorit să sublinieze și importanța victoriei în fața lui Rennes și a susținut că este pregătit să ia o decizie extremă: „Indiferent ce va face, CFR va fi tot timpul criticată și eu la fel. Când va mai câștigă o echipă în grupele de Europa League cu o echipa din Franța sau Italia, eu mă las de antrenorat. Țineți minte!”, a adăugat antrenorul lui CFR Cluj.