Sari la conținut

După aproape o lună în care a tăcut mâlc, cel puţin din punct de vedere al mass-media, preşedintele Traian Băsescu a descoperit din nou vena populismului şi s-a dat cu barca prin mijlocul localităţilor inundate, preferând, de această dată, Săuceştiul. Acolo a început, din nou, cu acelaşi discurs de doi lei, că sunt miniştri care mint, miniştri care nu-şi fac treaba şi miniştri care vor da bani pentru că le va spune el. Totodată a precizat că el nu minte şi că ministerele vor aloca aproape 6 milioane de euro pentru rezolvarea situaţiei din zonă. Se pare că preşedintele ori minte când spune că nu minte ori nu se prea pricepe la construcţii.

Păi orice pedelist normal ştie că un patinoar pentru Săcuceşti, atât de necesar locuitorilor din zonă, costă minim 12 milioane de euro.

Comentarii

Ultimă oră