De ce nu a fost dărâmată încă Poarta Şchei

Fostul şef al unui trust de construcţii transformat de revoluţie în patron de firmă cu acelaşi profil şi mare sponsor al Partidului Democrat, era foarte volubil. Îşi însoţea vorbele de gesturi largi. Povestea despre foştii prim secretari comunişti... Trofin, Radu, Preoteasa... „Dom’le, Radu ăla, era tare de tot! Păi, voi ştiţi că atunci când când s-a făcut pasajul din capătul bulevardului Victoria, ăla s-a suit pe buldozer”, povestea aprins patronul, din capătul sălii şedinţe a firmei sale capitaliste. Era, după vorbele povestitorului, pe vremea în care toate clădirile vechi şi frumoase de la Hidromecanica fuseseră rase din istorie. Aflat în plină campanie electorală, candidatul la Primărie susţinut financiar de afabila gazdă, îi sorbea cuvintele de pe buze. Adulmeca, parcă, cu nasul lui borcănat de rusnac, parfumul unei epoci „de mari realizări”. Aproape că a căzut în reverie, văzându-se pe sine călare pe nişte utilaje fabuloase, transformând oraşul în ceva minunat, plin de cubuleţe colorate şi furnale, cum văzuse odată într-o pictură proletcultistă.
Câteva săptămâni mai târziu, îşi uimea asistenţa, declarând cu fermitatea unui conducător autentic că, atunci când va deveni primar, va dărâma Poarta Şchei pentru a „fludiza” (cuvântul îi aparţine) circulaţia. A făcut, însă, multe altele, iar lumea, entuziasmată de aşa un spirit gospodăresc, l-a votat primar. Ba chiar, de două ori.
Tot de două ori, a fost votat preşedinte şeful cel mare al tânărului şi promiţătorului primar. Probabil că, şi lui, i-a povestit cineva la o şuetă, despre cum au organizat staliniştii, pe vremuri, glorioasele regiuni... S-a umplut de entuziasm, după ce a aflat atât de multe şi interesante lucruri. Drept urmare, a intrat cu buldozerul în manualul de geografie, decis să facă o nouă împărţire administrativă. Şi, pentru că oamenii de felul acesta nu se opresc prea uşor, a luat la rând şi manualul de istorie, pe care îl cam ignorase în timpul şcolii. A declarat la TV, ca să-l audă toată lumea, că ultimul Rege al României a fost „un trădător vândut ruşilor”.
Firesc, Majestatea Sa, Mihai de România, nu a răspuns în niciun fel grosolanelor jigniri. În octombrie va împlini 90 de ani. Este ultimul conducător de stat din timpul celui de-al Doilea Război Mondial care trăieşte încă. Un adevărat monument viu, pe care nici comuniştii, nici urmaşii lor nu au reuşit să-l demoleze, oricât de mult s-au străduit.
Din acelaşi motiv pentru care nici emulul din provincie al preşedintelui nu a reuşit, încă, să dărâme Poarta Şchei.  de Alexandru Ghiza