Televiziunea Română are datorii de 100 de milioane de euro, conturile bancare blocate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), o organigramă stufoasă (aproximativ 3.300 de angajaţi) şi un management defectuos.
Pentru TVR, fiecare român plăteşte o taxă radio-tv. În aceste condiţii, salariul unui debutant este de 5.200 de lei, lunar, potrivit unei stenograme a şedinţei Consiliului de Administraţie din 29 noiembrie, publicată pe blogul senatorului PSD Olguţa Vasilescu.
Televiziunea Română se finanţează în proporţie de 31% din bani de la bugetul de stat, în timp ce restul vine din „surse proprii“.
Pentru 2012, TVR are alocate 150 de milioane de lei, cu 23 de milioane de lei mai puţin faţă de anul 2011 şi cu 50 de milioane de lei mai puţin decât în urmă cu doi ani, potrivit proiectului pe buget.