Se tot spune că biserica noastră a fost alături de popor în momentele sale cele mai grele. Şi aşa a şi fost, mai mereu. Nu mă mai încurc în explicaţii savante, dar să ne aducem aminte doar cîţi preoţi au murit în închisorile comuniste. Trecem, iată, prin alte momente grele. Nu mai detaliez. Unde e biserica? Unde-s înalţii ierarhi?
Cînd l-aţi văzut ultima dată pe Patriarh ieşind în public, în afară de momentul solemn cînd l-a “uns” pe preşedinte? La Crăciun şi la Paşte, veţi spune, dar astea fac parte din “fişa postului”. M-aş fi aşteptat să-l aud pe Prea Fericitul vorbind cu preocupare despre năpăstuiţii crizei, despre cei care trăiesc de pe o zi pe alta cu te miri ce, despre bolnavi, despre bătrîni, copii şi mame, despre orfani, despre dascăli şi medici… M-aş fi aşteptat să-i îmbărbăteze, să le dea speranţă preaiubiţilor creştini, oile Domnului.
M-aş fi aşteptat să-l văd la căpătîiul profesoarei care făcea greva foamei, sau lîngă părinţii care şi-au pierdut pruncii în sinistrul de la maternitatea Giuleşti. M-aş fi aşteptat de la sfinţii părinţi să fie mai mult decît popa care vine cu Boboteaza, sau sfinţeşte cine ştie ce bancă, sau cunună, sau ţine slujbe la înmormîntări. M-aş fi aşteptat să fie vocile lucide ale societăţii, sprijin pentru sufletele chinuite. Şi nu pe bani!
Aveţi idee de cîte ori a ieşit BOR cu un comunicat în ultimul an? De trei ori. Odată ca să-l facă de ocară pe Silviu Prigoană, care-şi dăduse cu părerea la o emisiune tv că ar trebui impozitate veniturile bisericii, altă dată cînd s-a pus problema legalizării prostituţiei, şi încă odată ca să protesteze împotriva paşapoartelor biometrice. Atît. Nimic despre suferinţele celor pe care-i păstoreşte, nimic despre viaţa mizeră a multora dintre creştinii care stau la coadă să pupe moaştele sau să ia apă sfinţită.
Nu spun mai mult, să nu mă pască vreo afurisenie, ceva. Doar întreb şi eu, un oarecare nepot de preot: unde e BOR? Unde-s înalţii ierahi? De ce tace Biserica? de Adrian Teacă
