Sari la conținut

De Sfinţii Constantin şi Elena a fost zi de hram, la Biserica din cartierul Florilor din Râşnov

de-sfintii-constantin-si-elena-a-fost-zi-de-hram-la-biserica-din-cartierul-florilor-din-rasnov

Ziua de mare sărbătoare a Sfinţilor Împăraţi Constantin și Elena, a prilejuit pentru creştinii ortodocşi din Râşnov, celebrarea hramul lăcaşului de cult din cartierul Florilor, Parohia Râşnov IV.

Biserica a fost neîncăpătoare pentru zecile de credincioşi care au participat la Sfânta Liturghie. Alături de comunitatea din jurul lăcaşului au fost prezenţi reprezentanţi ai autorităţilor locale, Primarul Oraşului Liviu Butnariu, dar şi preoţii de la celelalte parohii din oraş.

„Ne bucurăm că, aşa cum se întâmplă în fiecare primăvară, a participat multă lume la marea sărbătoare a bisericii noastre. Oamenii sunt entuziasmaţi de eveniment şi biserica e mereu plină. Ne bucurăm de asemenea că am avut aproape şi oficialităţile oraşului, lucru care arată că reprezentăm o comunitate unită”, a spus Preotul Paroh Ovidiu Coroiu.

După slujbă, în cadrul unui ritual tradiţional, credincioşii au înconjurat biserica, iar icoana celor doi sfinţi celebraţi a fost purtată de către primarul Liviu Butnariu şi Rareş Secăreanu, directorul societăţii de gospodărire din localitate.

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Mama sa Elena reprezintă două figuri emblematice ale creştinism, care prin modul lor de a trăi şi de a se dedica slujirii lui Hristos au devenit modele demne de urmat pentru întreaga creştinătate. Sfântul Constantin cel Mare a dat libertate creştinismului într-o epocă în care credinţa în Hristos era persecutată (ianuarie 313), în timp ce Împărăteasa Elena a fost cea care a descoperit pe dealul Golgotei, crucea pe care a fost răstignit Hristos, zidind apoi Biserica Sfântului Mormânt, Biserica din Bethleem, pe cea din Nazaret şi multe alte sfinte locaşuri.

Comentarii

Ultimă oră