Economia Braşovului este departe de ceea ce îşi propune: un judeţ economic de top, în contextul în care, oficial, Braşovul este pol de creştere economică.
Conform unei analize economice, județul nostru este abia pe locul 27 în privința excedentului bugetar produs de localitățile din Brașov, la finele lui 2010, cu 49 de milioane de lei.
„Care sunt criteriile după care evaluăm rezultatele aleșilor noștri locali? Cum ne dăm seama că primarii pe care i-am votat au făcut lucruri bune pentru orașele lor? Dacă sunt gospodari sau nu? Una dintre modalități este să vedem câți bani reușesc să aducă în plus pentru județul lor. Aceasta este una dintre cele mai importante etape economice”, notează cei de la Econtext. Practic, a fost urmărită execuția bugetelor locale în fiecare județ din țară în anul 2010, acestea fiind cele mai recente date regionale. Concret, cum au încheiat județele României anul 2010 din punct de vedere financiar. Pe plus sau pe minus. Și cu cât. După cum era de așteptat, cel mai mare surplus a fost consemnat în București: 442,9 milioane de lei. Dar acest lucru a avut loc pentru că Bucureștiul are cel mai mare număr de contribuabili și cel mai ridicat număr de agenți comerciali.
Însă, această statistică spune foarte multe pentru județul Brașov, situat departe de vârful acestui clasament, după multe alte județe care sunt considerate sărace, cum ar fi Harghita, Mureș, Tulcea, Suceava, Neamț, Bistrița-Năsăud, Argeș sau Ilfov. Vezi clasamentul complet aici. S.D