Sari la conținut

Nu degeaba este Georgică şi vicepreşedinte la PDL. A învăţat omul, conştiincios, la „şcoala” lui Boc, pe care a şi absolvit-o cu  „magna cum laude”. Drept pentru care a început şi el să emită decrete locale. Primul este, dacă nu aţi aflat încă, acela care prevede că braşovenii trebuie să intre în hibernare până la alegerile locale din 2012. Decizia a fost luată din motive de criză, la care s-au adăugat şi cele de incompetenţă în ce priveşte gestionarea CET-ului. Acesta, CET-ul adică, nu furnizează dram de căldură prin cartiere pentru că, chipurile, ori nu vor cetăţenii, ori n-au plătit asociaţiile facturile iar cei care sunt cu plata la zi au cerut, animaţi de o extraordinară solidaritate civică şi un incomensurabil spirit de sacrificiu, să nu li se dea nici lor. Să sufere toţi, ce mama naibii, că doar asta înseamnă solidaritate adevărată. Drept urmare,  se îngheaţă în case, în clase, în birouri. Braşovul a ajun un imens sloi de gheaţă peste care plouă, ninge, bate vântul rece  şi Georgică n-are nici o treabă. Ba are, pardon! S-a dus în Poiană, unde a venit Boc, să pună împreună la cale o nouă glaciaţiune!

Comentarii

Ultimă oră