Sari la conținut
deficit-importam-mai-mult-decat-exportam

Deficitul balanţei comerciale s-a adâncit anul trecut cu 38%, la 8,36 miliarde euro, după ce exporturile s-au situat la 54,59 miliarde euro, iar importurile au ajuns la 62,96 miliarde euro, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).  În decembrie, exporturile au fost de 3,94 miliarde euro, iar importurile s-au plasat la circa 5,12 miliarde euro, astfel că a rezultat un deficit de 1,17 miliarde euro. Faţă de noiembrie, exporturile din decembrie au scăzut cu 17%, iar importurile s-au redus cu 7,5%. Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri (Intra-UE28) s-a situat anul trecut la 40,24 miliarde euro la expedieri şi la 48,58 miliarde euro la introduceri, reprezentând 73,7% din total exporturi şi 77,2% din total importuri. Schimburile extracomunitare de bunuri (Extra-UE28) au totalizat 14,35 miliarde euro la exporturi şi 14,38 miliarde euro la importuri, cu o pondere de 26,3% din exporturi şi de 22,8% din importuri. În structura exporturilor şi importurilor au avut ponderi importante anul trecut maşinile şi echipamentele de transport (44,5% la export şi 37,3% la import) şi alte produse manufacturate (32,8% la export şi 31% la import).

Comentarii

Ultimă oră