Am citit/auzit destule chestii delirante în ultimii ani. Unele slobozite de zgubiliticul consilier prezidenţial Lăzăroiu, care-l compara pe şeful său de la Cotroceni cu… Moise! Alţii l-au numit pe zbanghiu de-a dreptul: providenţial! Cred că l-ar fi făcut şi Cîrmaciul naţiei, dar chestia asta fusese demult rezervată pentru bîlbîitul din Scorniceşti.
Ce să mai zic de Udrea, pe care au cremuit-o ţuţerii în fel şi chip. Cine-a uitat dezmăţul de vorbe greţoase pe care le-au bălit slugile de partid, la alegerea duduii în fruntea organizaţiei Bucureşti?
Aşa stînd lucrurile, poate că n-ar trebui să fiu prea şocat citind elogiile filozofului către un scriitor. De gustibus… Toate ca toate, dar Cărtărescu, brand de ţară?! Hai, las-o naibii, dom Liiceanu, pomădarea asta merge între voi, intelectualii băsişti, dar noi ce vină avem să vă ascultăm toate inepţiile?
Nu vă opreşte nimeni să vă consideraţi reciproc unici, inimitabili, geniali, imperiali, galactici, trimbulinzi chiar, puteţi să vă propuneţi unul pe altul la Nobel, dar, Dumnezeule, brand de ţară? Cărtărescu, în loc de frunza Udrei?
Are şi ridicolul o limită, zău aşa. Asta-mi pare ca un scuipat pe mormîntul lui Nichita Stănescu. De Eminescu nu mai zic, el e deasupra acestor nimicnicii.
