Peste jumătate dintre deţinuţii din Penitenciarul Bârcea Mare, de lângă Deva, şi-au donat, marţi şi miercuri, raţia de pâine pentru a fi redistribuită cantinelor săracilor din oraşele Deva şi Hunedoara, scrie Mediafax. 479 de persoane private de libertate, mai mult de jumătate dintre cele care îşi ispăşesc pedepsele în Penitenciarul Bârcea Mare, şi-au donat raţia de pâine către cantinele sociale din municipiile Deva şi Hunedoara. Pâinea fost transportată în cele două locuri cu o maşină a penitenciarului. De asemenea, alţi 13 deţinuţi au donat diverse sume de bani cu care au cumpărat dulciuri pe care le vor oferi copiilor de la Centrul de Plasament pentru Copilul cu Handicap din municipiul Hunedoara.