Dialog neimaginar

Autobuzul 36. Duminică, 28 februarie, după prânz. Pe scaun, în spatele meu, un tip. La umătoarea oprire urcă o tinerică fâşneaţă. Vrea să composteze biletul. Îl vede pe tip : „Ce faci golanule? De când nu te-am văzut” zice ea. „Nu composta biletul că sunt eu aici! Hai lângă mine !” Tipa se conformează. Cei doi continuă dialogul cu voce tare, chiar foarte tare: „ Pe unde mai eşti, golanule?” „ Pai sunt la poliţia comunitară acum!” Aha şi e mişto?” „ Da foarte mişto! Acum vin de la muncă. Eu am Piaţa Sfatului. M-am dus de dimineaţă, am băut vreo două beri, m-am mai plimbat la soare, m-a sunat de la dispecerat că era o sesizare, am sunat eu înapoi, după un timp, că nu se cofirmă, că doar nu eram nebun să pierd timpul cu prostii. M-am mai învârtit, m-am sucit, şi gata programul! ” „Aha, da poţi aşa, nu te verifică nimeni?” „ Mă verifică la telefon, da degeaba, că nu au şi video! Fac şi ei de sanchi!” „ Şi salariul, cât iei?” „ Pai nu pot zice, e confidenţial.” „Aha, dar e...” „ E!” Cobor nu înainte să mă uit în spate, să-l văd pe tip. E regulamentar „golanul”, adică în unformă de comunitar! Doar cascheta îi stă puţin şuie!