Sari la conținut

Die Welt: România, poartă de intrare în UE pentru cetăţenii din Republica Moldova

die-welt-romania-poarta-de-intrare-in-ue-pentru-cetatenii-din-republica-moldova

În schimbul unei taxe, România acordă cetăţenia locuitorilor din ţara vecină, Republica Moldova, astfel că aceşti cetăţeni primesc autorizaţii de intrare cu avantaje precum permise de muncă şi libertatea de circulaţie în cadrul UE. Este uşor astfel să devii cetăţean european cu drepturi depline, iar miniştrii de interne ai landurilor germane sunt alarmaţi şi se tem de mai multă migraţie a săracilor sau chiar de abuzuri din partea delincvenţilor, scrie cotidianul Die Welt, potrivit Agerpres. Politicienii conservatori (CDU-CSU) critică acum România şi cer schimbări de la Bucureşti. Ministrul de interne din Bavaria, Joachim Herrmann (CSU) a explicat faptul că „România nu trebuie să devină poarta de intrare în UE prin acordarea cu mărinimie a cetăţeniei solicitanţilor din Republica Moldova. Respectivii cetăţeni moldoveni se bucură astfel de drept libera circulaţie ca orice cetăţean european, cu toate consecinţele pe care noi le trăim acum în legătură cu migraţia sărăciei din România şi Bulgaria”. Situaţia este în plus înrăutăţită, susţine Herrmann, de faptul că grupări de delicvenţi se pot ocupa de falsificarea documentelor, pentru a uşura primirea cetăţeniei româneşti. „Mă aştept ca România să-şi asume rapid răspunderea în UE şi să pună capăt 'comerţului înfloritor cu paşapoarte UE”'.

CITEŞTE MAI MULTE PE: jurnalul.ro

Comentarii

Ultimă oră