Sari la conținut

Dinu Patriciu a cerut în instanţă insolvenţa Mic.ro

Compania Mic.ro Retail, controlată de omul de afaceri Dinu Patriciu şi care deţine magazinele Mic.ro, şi-a cerut insolvenţa, într-un dosar depus marţi la Tribunalul Bucureşti. Angajaţii de la Braşov au protestat de câteva zile în faţă la magazinul Mac.ro
Printre firmele care au cerut în acest an insolvenţa Mic.ro se numără compania de taximetre Meridian, Touring Europabus - aparţinând lui Dragoş Anastasiu, Vel Pitar şi grupul Ţiriac Auto. Datoriile neplătite de mai multe luni, pe care lanţul Mic.ro le-a acumulat către o serie de furnizori, i-au făcut pe mulţi dintre aceştia să stopeze în ultimele luni livrările de mărfuri.
Din acest motiv, rafturile magazinelor din întreaga ţară sunt pe jumătate goale. În plus, unii furnizori au început să se organizeze în asociaţii, pentru a avea mai multe şanse să recupereze banii. Surse din piaţa de retail susţin şi că Mic.ro are chirii neplătite de mai multe luni în cazul multor magazine.
Patriciu deţinea în luna septembrie, prin intermediul Mercadia Holland, 830 de magazine Mic.ro, dintre care 720 fixe şi 110 mobile, şi 58 de unităţi Macro şi miniMax. S.D.

Comentarii

Ultimă oră