Sari la conținut

Mijlocaşul David Distefano a fost votat jucătorul meciului FC Braşov - Gaz Metan Mediaş, scor 2-1, în sondajul iniţiat pe site-ul oficial al clubului.  Autorul golului victoriei în jocul cu Gaz Metan Mediaş a fost votat cel mai bun jucător al meciului de 38 % dintre participanţii la sondaj.  Pe locurile următoare s-au clasat Alexandru Chipciu 28% , Mario Felgueiras – 20% şi Mugurel Buga cu 12 % din voturile exprimate de fani. "A fost un meci foarte greu, pentru că ştiam că întâlnim una dintre cele mai bune echipe ale campionatului. Eram pregătiţi pentru acest joc şi mă bucur că am reuşit să câştigăm. Am făcut un joc bun, iar victoria este pe deplin meritată. Golul marcat îl dedic soţiei şi fiicei mele, care se află în Argentina şi pe care le aştept să vină la Braşov cât mai repede. Sper să înscriu şi în meciul următor, cel cu Pandurii, însă cel mai important este ca echipa să obţină un rezultat bun. Ne dorim să avem rezultate cât mai bune şi să ne menţinem în partea superioară a clasamentului. Campionatul este lung şi orice punct acumulat este foarte important", a declarat Distefano, pentru site-ul oficial al FC Braşov.

Comentarii

Ultimă oră