Oficiul de Luptă Antifraudă (OLAF), cea mai importantă instituție de luptă antifraudă la nivel european a transmis un comunicat în care precizează că există o „îngrijorare serioasă“ asupra faptului că autoritățile administrative și judiciare din România ar acționa în mod deliberat pentru a împiedica investigațiile Oficiului.
OLAF și-a exprimat profunda îngrijorare asupra faptului că „autoritatile administrative și judiciare relevante din România, cum ar fi Direcția Națională Anticorupție, agenția de plăți, autoritatea de management, ministerele de linie, par să lucreze într-o manieră coordonată pentru a contracara investigațiile OLAF. Această suspiciune se bazează pe o argumentație similară prezentată ca răspuns la cererile OLAF și pe indiciile că anumite documente sunt distribuite între aceste autorități“. Practic, poziția oficială a OLAF ne spune, chiar dacă nu explicit (deși mai mult decât atât ce să mai avertizeze și ei, păstrând uzanțele de comunicare europene), că Guvernele Boc-MRU, sub înaltul patronaj marinăresc, au cam băgat mâna adânc în traista cu bani europeni, că mânăriile făcute sunt mult prea goase, iar meșterul Morar de la DNA, ținut cu de-a sila pe post, are sarcină precisă să mușamalizeze totul.
Nu de alta, dar banii europeni s-au tocat pe investiții mai mult sau mai puțin necesare, prin firmele de casă ale partidului, iar lucrările sunt de cele mai mult ori execrabil realizate, pentru că pentru investiții au rămas bani puțini, restul mergând la partid și la băieții deștepți din partid…
Nu ştiu dacă e bine, domnul Morar. Mă tem că dl. Băsescu v-a făcut șef la DNA. Nu ştiu dacă-i bine, domnul Morar…