Doi dintre băieţii suspectaţi în cazul taximetristului ucis erau elevi la Colegiul„ Aurel Vijoli“, potrivit bzf.ro.Se pare că nici la şcoală nu erau un bun exemplu. Au înregistrat sute de absenţe iar situaţiile la învăţătură nu le aveau încheiate la toate materiile. Cei doi băieţi erau în clasele a X- a şi a XII- a. Potrivit datelor din catalog şi a unuia dintre diriginţi, aceştia aveau foarte multe absenţe însă când veneau la şcoală nu aveau un comportament inadecvat.
Cei patru tineri, cu vârste între 16 şi 26 de ani, veniseră la Sibiu pentru a fi alături de idolul lor, un manelist din zona Făgăraşului, care a concertat de Ziua Îndrăgostiţilor într-un club din oras. Pentru că nu au mai avut bani ca se întoarcă acasă, au plecat cu taxiul, cu gândul ca la finalul cursei nu vor plăti. Doar că pe drum spre Făgăraş, în mintea unuia dintre ei a încolţit gândul criminal. Cei patru tineri sunt cercetaţi pentru omor calificat şi deosebit de grav, tâlhărie, iar doi dintre ei şi pentru port ilegal de armă albă. Pentru faptele lor, tinerii riscă o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între 15 şi 25 de ani.