Duminică, 12 mai, Brașovul va fi gazda unuia dintre cele mai așteptate evenimente locale - Coborârea Junilor în cetate, cunoscută și sub numele de "Ziua de călări". Parada impresionantă a celor 7 cete de juni călări va aduce pe străzile orașului și la Pietrele lui Solomon mii de oameni, atât localnici cât și turiști, pentru a sărbători tradiția și istoria acestui oraș.
Pentru a facilita accesul participanților la acest eveniment de amploare, municipalitatea, în colaborare cu RATBV, va suplimenta numărul de autobuze și troleibuze pe 15 linii, dublând sau chiar triplând frecvența mijloacelor de transport. Astfel, între orele 9:00 și 18:00, peste 80 de autobuze vor circula pe aceste linii, asigurând un acces facil către centrul orașului și zona evenimentului.
Primarul Allen Coliban îndeamnă locuitorii să lase mașinile în parcări și să folosească transportul public pentru a reduce traficul și pentru a susține o alternativă sustenabilă de mobilitate. De asemenea, vor fi stabilite benzi dedicate circulației autobuzelor și vor exista devieri ale traficului pentru a facilita circulația mijloacelor de transport în comun.
Astfel, Brașovul este pregătit să primească și să sărbătorească în siguranță una dintre cele mai importante tradiții locale, aducând oamenii împreună pentru a celebra istoria și cultura orașului.
Ca în fiecare an, pe traseul paradei Junilor, Piața Unirii – str. Mureșenilor – Prefectură – str. Republicii – Piața Unirii – Pietrele lui Solomon, duminică, 12.05.2024, se vor introduce următoarele restricții de circulație:
- Începând cu ora 7:30, pe tot parcursul zilei, va fi blocat accesul auto spre Pietrele lui Solomon, din Piața Unirii. Riveranilor li se va permite accesul între Piața Unirii și str. Podul Crețului până la ora 10.00 și după ora 14.00;
- Ora 10:00 – va fi blocat accesul auto spre Piața Unirii – în dreptul Spitalului de Obstetrică și Ginecologie (Maternitate); Șirul Gheorghe Dima, str. Constantin Brâncoveanu str. Prundului și str. C-tin Lacea vor fi închise;
- Ora 10:30 – va fi blocat accesul auto pe str. Mureșenilor;
- Ora 11:00 – va fi blocat accesul auto b-dul Eroilor
- Ora 11:00 – va începe coborârea Junilor din Piața Unirii.
- Va fi restricționat traficul auto pe strada Constantin Lacea, de la intersecția cu strada Luca Arbore și până spre Piața Unirii, în intervalul 9:45 – 11:00, accesul fiindu-le permis doar riveranilor.
- Până la trecerea grupurilor de juni, pentru a evita producerea de accidente, va fi interzisă parcarea autoturismelor pe bulevardul Eroilor, pe str. C. Brâncoveanu, pe str. Poarta Șchei și la Pietrele lui Solomon.
- Majoritatea parcărilor din zona Primărie – Parc Eroilor – Livada Poștei – Casa Armatei (inclusiv de pe Țepeș) vor fi blocate, indisponibile publicului. În zona poștă – primărie vor fi depozitate mașinile ridicate din celelalte parcări.
Secvențial, traficul și accesul în parcări vor fi redeschise pe măsură ce coloanele de juni vor parcurge traseul paradei.
Vă reamintim programul evenimentelor care se vor desfășura în Săptămâna luminată la Brașov:
9 mai
Cetățuie
18:00 – Vernisajul expoziților:
*Chipuri și Veșminte din Șcheii Brașovului;
*Junii din șcheii Brașovului
18.30 – Întâlnire cu cititorii: Eugen Moga
19.00 – Sound of Noise;
20.00 – Ruthless Chord Collective;
21.00 – Show foc al Ordinului Cavalerii Cetăților Bârsei;
18.00 – 20.00 – Ateliere și demonstrații ale Ordinului Cavalerii Cetăților Bârsei;
18.00 – 20.00: Program de vizitare a Cetățuii.
10 mai
Piața Sfatului
20:00 – Watzzy and the Watzaky Doodle Pigeons;
21.00 – Holograf simfonic alături de Filarmonica Brașov.
Piața Unirii
17.00 – Junii Brașovului: Aruncatu-n țol.
Cetățuie
16:00 – Eduard Țurcan;
17.00 – Tonic Fusion;
18.00 – Citybreakers;
12.00 – 20.00: Program de vizitare a Cetățuii;
Toată ziua – Ateliere și demonstrații ale Ordinului Cavalerii Cetăților Bârsei.
Parcul Titulescu
12.00 – Food Truck Festival.
11 mai
Piața Sfatului
20:00 – Damian Drăghici;
21.30 – Emoții spectrale | un spectacol audio-vizual cu muzică live și lasere arhitecturale;
22.00 – Vama.
Cetățuie
13:00 – Patrick (solist);
14.00 – Ablazed;
15.00 – Scoala de dans Vals `97 Brașov;
16:00 – Adonia Kurko;
17.00 – The Teachers;
18.00 – Fine Sounds Collective;
12.00 – 18.00: Atelier de confecționat ciucuri pentru Juni susținute de Meșterul Popular Gabriela Bularca;
12.00 – 20.00: Program de vizitare a Cetățuii;
Toată ziua – Ateliere și demonstrații ale Ordinului Cavalerii Cetăților Bârsei.
Parcul Titulescu
12.00 – Food Truck Festival.
12 mai
11.00 – Parada Junilor în cetate (ziua de călări), pe traseul Piața Unirii – C-tin Brîncoveanu – Mureșenilor – Eroilor – Republicii – Poarta Șchei – Prundului – Pietrele lui Solomon.
Piața Sfatului
12:00 – 13.00: Parada Junilor;
13.00: Fanfara de Juniori Brașoveni Jugendblaskapelle Kronstadt;
13.30 – 16.30: Ansambluri locale și soliști ( Crai Nou și Poienița );
16.30 – Recital Mariana Anghel acompaniat de Orchestra Plaiuri Transilvane;
17.00 – 18.00: Recital Ionuț Fulea și orchestra.
Cetățuie
Aprox ora 12.00 – Artificii de zi ( aleea din stânga intrării în Cetățuie ) – Colors in the Sky;
15.00 – Plaiurile Dumbrăviței;
16:00 – Junii Becleanului;
17.00 – Ansamblul Măgura-Codlea;
18.00 – 21.00: Claudia Mirițescu, Tudor Furdui Iancu, Mariana Anghel, acompaniați de formația Plaiuri Transilvane; Prezintă Claudia Mirițescu
Toată ziua: Program de vizitare a Cetățuii;
Toată ziua – Ateliere și demonstrații ale Ordinului Cavalerii Cetăților Bârsei.
Pietrele lui Solomon
13.00 – 16.00: Formația Folcloric
Parcul Titulescu
12.00 – Food Truck Festival