Două raţe sălbatice le-au adus două dosare penale. Este vorba despre doi braşoveni de 22, respectiv 24 de ani. Unul dintre suspecţi a fost prins în flagrant de poliţişti, în timp ce transporta două raţe sălbatice. Potrivit poliţiştilor, păsările fuseseră împuşcate, cu arma celui de-al doilea bărbat implicat. Raţele se aflau în râul Bârsa. Anchetatorii au confiscat arma cu care au fost împuşcate păsările, dar şi 45 de cartuşe cu glonţ. Pe numele suspecţilor au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infractiunilor de braconaj şi nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Cei doi bărbaţi vor suporta rigorile legii. (A.V.)