Sari la conținut
doua-recorduri-nationale-pentru-mihaela-hogas

Patinatoarea Mihaela Hogaş a ocupat locul 18 în probele de 500 de metri şi 1.000 de metri ale Campionatului Mondial de patinaj viteză pentru juniori, competiţie găzduită de oraşul Salt Lake City, din Statele Unite ale Americii.

Sportiva Coronei Braşov a reuşit chiar noi recorduri naţionale în aceste probe, cu timpi de 39,87 secunde, respectiv 1,18,77 minute.

În competiţia din America, patinatoarea antrenată de Bogdan Stanescu a concurat şi în proba de 1.500 de metri unde s-a clasat pe locul 21, cu 2.03,34 minute.

Antrenorul sportivei a declarat că se aştepta ca Mihaela Hogaș să simtă o presiune mare pe umeri, la ultimul ei concurs la junioare. În plus, patinatoarea a avut ceva probleme cu acomodarea la fusul orar, dar a încercat să depăşească acest aspect.

La Campionatul Mondial au participat sportivi din peste 25 de ţări. Românca a fost într-o formă foarte bună, dar presiunea concursului şi emoţiile şi-au spus cuvântul.

Pentru brașoveanca Mihaela Hogaș urmează, din aprilie, pregătirea pentru următorul sezon, în care va concura la categoria de neoseniori, fiind deja cu gândul la o medalie.

Comentarii

Ultimă oră