Sari la conținut
dueluri-importante-in-bazinul-olimpic-din-brasov

Vineri și sâmbătă, pe 4 și 5 mai, în Bazinul Olimpic din Brașov, Corona Sportul Studențesc primește vizita formației CSM Digi Oradea, pentru două meciuri din semifinalele SuperLigii Naționale de polo, fază a competiției care se desfășoară după sistemul „cel mai bun din 5 partide”.

Primele două întâlniri dintre Corona Sportul Studențesc și CSM Digi Oradea în play-off-ul acestui sezon s-au încheiat cu victoria bihorenilor.

Aceștia s-au impus cu scorul de 11-5 în primul meci și cu 10-9 în cea de-a doua partidă.

Astfel, pentru a mai avea o șansă la calificarea în finala competiției, elevii lui Aurelian Georgescu sunt obligați să câștige ambele partide de pe teren propriu, care vor avea loc la finalul acestei săptămâni.

Meciurile sunt programate vineri și sâmbătă, de la ora 17.30, iar intrarea la bazin este liberă.

În cealaltă semifinală a SuperLigii Naționale de polo, campioana en-titre, Steaua București, conduce cu 2-0 la general formația Dinamo.

Comentarii

Ultimă oră