Sari la conținut

După 20 de ani, ,,Alpin Film Festival” redeschide Cinematograful Astra

După 20 de ani, "Alpin Film Festival” redeschide Cinematograful Astra


Primul film difuzat este documentarul Labirintul alb(The White Maze), realizat de austriacul Matthias Mayr.


In 7 septembrie, în cadrul Forumului Orașelor Verzi, a inceput la Brașov cea de-a șasea ediție a Alpin Film Festival, unicul eveniment cinematografic autohton dedicat culturii și civilizației montane, care aduce pe marile ecrane o selecție de peste 50 de filme din întreaga lume.
În cadrul acestui festival de film, 18 dintre cele 35 de documentare aflate în cele două competiții, internațională și națională, vor fi difuzate la Cinematograful Astra.

Astfel, după 20 de ani de când au rulat ultimele filme aici și după o investiție a Municipalității de 11 milioane de lei, cinematograful Astra își recapătă rolul cultural în comunitatea brașoveană.

Primul film care va fi difuzat la cinematograful Astra este programat în cea de a doua zi a competiției internaționale, în 8 septembrie, și este documentarul Labirintul alb (TheWhite Maze), realizat de austriacul Matthias Mayr, care va fi difuzat miercuri, ora 15.00.

Tot miercuri, de la ora 18.00, în sala de conferințe de la cinematograful Astra, etajul 1, va fi difuzat și primul documentar din cadrul competiției naționale, Emil Racoviță – întemeietorul speologiei.

Comentarii

Ultimă oră