Elena Băsescu a recomandat, miercuri, în plenul PE ca la următoarele alegeri europarlamentare fiecare partid politic să desemneze pe un loc eligibil câte un candidat de etnie romă. "Toţi suntem conştienţi de problemele cu care se confruntă romii. Responsabilitatea României este cu atât mai mare, având cea mai numeroasă minoritate romă din Europa. Dar modul în care sunt ei reprezentaţi contează. De aceea, poate aş recomanda ca la următoarele alegeri europarlamentare, partidele politice să ofere un loc eligibil unui cetăţean de etnie romă", a spus Elena Băsescu. (A.M.)