Cînd nu împarte lumină, Elena Udrea, acest guru al PDL, împrăştie cu dărnicie vorbe. Şi cum media se cancanizează fără scăpare, spusele “urmaşei lui Traian” sînt inevitabil sorbite, preluate şi comentate abundent şi incontinent. Şi cînd emite panseuri de coafeză: “a fi ministru în guvernul Boc înseamnă să munceşti”, şi cînd adaptează grosolan un slogan al “generaţiei în blugi”, cîntat cîndva de Pittiş, în timp ce-şi admiră preţioşii săi pantofiori Louboutin: “nu contează cît de lung ţi-e tocul, important e cît şi cum munceşti”, şi cînd îşi înregistrează sloganul “EU love B”, stîrnind rîsete şi bîrfe indecente, şi cînd le ceartă pe mult prea puturoasele mămici: “dacă aş fi mamă, nu aş putea sta departe de muncă”, şi cînd îi bălăcăreşte pe mogulii “care fac opoziţie”, şi cînd îi atacă virulent pe magistraţii care “i-au pierdut” un proces…
Impresia multora din media, dar şi din politică, e că ministrul ştie ce spune, întrucît vorbirile ei vin direct de la Zeus. Dincolo de legenda abil întreţinută, care poate avea un sîmbure de adevăr, important e altceva. E aproape un truism faptul că Elena “EU love B” Udrea e preparată de ceva vreme să-l urmeze “la tron” pe Traian. Problema e că “noul Băsescu” e doar o palidă copie a originalului. Nu-l egalează (nici măcar nu se apropie) la şmechereală, nu are instinctul ăla de carnasier care miroase sîngele de la o poştă, nici ieşirile acelea de băiat de cartier care-l fac unora haios. Doar la tupeu tinde discipoliţa să-l egaleze. Şi poate la cinism.
Prea puţin pentru a pretinde chiar şi primăria capitalei. Chiar dacă secţia de propagandă a partidului său insistă s-o prezinte cînd ca pe o “working girl”, care a pornit de jos şi răzbeşte pe picioarele (tocurile) ei, cînd ca pe o Evita Peron, elegantă, flamboaiantă, fatală, dar, nu-i aşa, populară.
de Adrian Teacă
