Sari la conținut

Elena Udrea i-a dat cu flit Crinei Coco Popescu

Într-un interviu acordat pentru jurnalul.ro , Crina "Coco" Popescu se plânge că Ministerul Dezvoltării nu a mai sprijinit-o în expediţiile sale aşa cum se lăuda.

Anul trecut, prin iulie, Elena Udrea,  fosta ministresă, se lăuda că ministerul pe care îl conduce va încheia un parteneriat cu tânăra alpinistă Crina Coco Popescu pentru promovarea Munţilor Carpaţi. Însă nu s-a ţinut de promisiune. Deşi prezintă cu mândrie  steagul ţării, Crina Coco Popescu nu a beneficiat de sprijinul promis de Ministerul Dezvoltării, condus până mai ieri de Elena Udrea. "Dacă acesta e adevărul, eu ce să spun că nu e aşa?", mărturiseşte Coco. "Mulţi nu înţeleg fenomenul şi de aceea au câteodată o reacţie exagerată. O expediţie importantă ar costa chiar şi 70.000 de euro de persoană. De obicei, fiecare membru al echipei trebuie să achite o sumă în avans, pentru bilete de avion sau asigurări. Am avut parte de emoţii mari şi momente groaznice în care totul părea năruit din cauza aspectului financiar", îşi aduce aminte Coco, citată de jurnalul.ro. În ciuda piedicilor, Crina spune că ia cu ea în toate expediţiile ministeagul României, fiindcă s-a născut şi a crescut.  "Iubesc România şi n-am s-o părăsesc niciodată. Le mulţumesc românilor că  s-au gândit la mine când am avut nevoie de ei", se mândreşte alpinista.  
Crina Coco Popescu  are 17 ani şi este componentă a Lotului Naţional de Alpinism al României şi membră a Clubului Sportiv Montan Altitudine. Din 24 ianuarie 2011 este prima alpinistă din lume care încheie Circuitul celor mai înalţi vulcani de pe fiecare continent şi singura alpinistă din lume membră a  echipei care a făcut premiera pe Mt. Sidley - Antarctica.  Are şapte recorduri mondiale de vârstă şi două europene. Următoarele obiective ale Crinei sunt atingerea Polului Nord şi Polul Sud pe schiuri, apoi escaladarea Everestului. (L.A.)

Comentarii

Ultimă oră