Sari la conținut

Elevii de la Recea, demonstraţie inedită de mers pe monociclu, în cadrul Săptămânii Europene a Mobilităţii

elevii-de-la-recea-demonstratie-inedita-de-mers-pe-monociclu-in-cadrul-saptamanii-europene-a-mobilitatii

Elevii de la Recea merg pe monociclu. S-au antrenat în centrul Făgăraşului pentru „Românii au talent”!

În cadrul Săptămânii Europene a Mobilităţii, la Făgăraş a avut loc o demonstraţie inedită, mersul pe monociclu. Elevii Şcolii Gimnaziale din comuna Recea, antrenaţi de profesorul Nelu Avram, au oferit un mic spectacol de acrobaţii.


   „Aparent pare foarte uşor, însă în momentul în care cineva încearcă doar să se urce, să se menţină, să stea în echilibru, doar atunci conştientizezi cât de greu e. E foarte obositor, pentru că pe monociclu trebuie să pedalezi încontinuu, roţile sunt destul de micuţe şi îţi trebuie forţă la picioare. Dar cu bunăvoinţă şi ore de multă muncă se poate”, a explicat Nelu Avram, profesor de educaţie fizică.


    Acesta a mai precizat că echipa sa va participa la sfârşitul lunii septembrie la preselecţiile pentru emisiunea „Românii au talent”, difuzată de postul ProTV.

Comentarii

Ultimă oră