“Romania under Basescu”. Un titlu care îţi cam dă frisoane. Şi-ţi trezeşte amintiri greţoase. Uite-aşa se intitulează un volum apărut zilele trecute la o editură americană. Autori – o listă lungă. Câteva zeci. Cei mai mulţi, români. Printre ei, vestitul cântăreţ de curte nouă Volodea Tismaneţki, aka Tismăneanu. E foarte bine, zic. Să ne cunoască şi americanii. Să vadă cum e România “under Basescu”. Parcă a scris şi unul, Bălcescu, ceva asemănător, “Românii supt Mihai-Voevod Viteazul”. Iar TB se visează, dacă nu Mihai-Voevod, măcar un soi de Cuza Vodă. Diferenţa e că pe soţia lui Cuza o chema Elena, iar pe amantă, Maria…
Chiar mă întrebam când o să apară Omagiile adunate-n volum. Că ode fără număr i-au adus Titanului de la Murfatllar cohorte de pupinbăsişti. La televiziuni, prin ziare sau pe bloguri. Aşteptăm cu interes volumul II, “Eu cânt Conducătorul”. Şi traducerea în română. Să vadă poporul cât de iubit e Vodă, Moise din Carpaţi, Providenţialul. Iubit prin reprezentanţii săi cu buze umede şi limbă catifelată. de Adrian Teacă