Vederea este unul dintre cele mai importante simțuri, așa că trebuie să acorzi o importanță semnificativă protecției ochilor tăi. Din păcate, în era tehnologiei, rare sunt momentele în care nu stăm cu ochii holbați în ecrane, monitoare sau televizoare.
Studiile recente arată că, în orice zi, adulții se uită câteva ore întregi la televizor. Adăugând și orele petrecute cu ochii în telefon, stresul cauzat vederii devine insuportabil. De aceea simțim câteodată usturime a ochilor, oboseală și poate chiar și amețeli.
Poate ai pățit ca, după ce ți-ai echipat casa cu televizoare de ultimă modă, să te doară ochii de la prea mult uitat. Este de reținut că oboseala ochilor este un lucru destul de comun. Dar dacă experimentezi acest lucru foarte des, ar trebui să discuți cu un doctor ca să te asiguri că totul este în regulă. În contextul în care nu ochii tăi sunt de vină, înseamnă că totul cade pe seama acelor televizoare.
Ce poate fi în neregulă
Una dintre cele mai frecvente cauze ale oboselii ochilor este privitul la un obiect mic, luminos, într-o cameră întunecată. Deoarece camera este cuprinsă de întuneric, iruisul tău este larg deschis, permițând să intre o cantitate mare de lumină. Televizorul, care reprezintă un procent mic din câmpul tău vizual general, nu va putea să îți facă irisul să se închidă cât mai mult posibil. Altfel spus, acel punct de lumină într-o mare de întuneric este ceea ce îți poate provoca dureri de ochi sau cap.
Ce este de făcut
Cea mai simplă soluție vine din ajustarea televizoarelor pe care le deții.
Cea mai ușoară soluție este să ajustezi lumina. Aproape toate LCD-urile au o ajustare a luminii de fundal și ceea ce poți face este să îi scazi puterea totală a luminii. Dacă nu ai reglat niciodată această setare, ci ai lăsat-o așa cum e setată din fabrică, ea se află probabil la sau foarte aproape de partea de sus a intervalului. Reducând această setare, noaptea televizorul va deveni mult mai ușor de vizionat. De asemenea, va îmbunătăți nivelul de negru, făcând ca imaginea să arate mai bine.
Dacă simți disconfort al ochilorși ai un televizor cu plasmă, încearcă să reduci nivelul contrastului. În cazul unui LCD, acest lucru nu funcționează, dar în cazul unor televizoare de tip plasmă lumina va deveni mai slabă.
Cea mai evidentă modalitate de a combate oboseala ochilor este să lași aprinse alte luminidin cameră. Acest lucru poate fi deranjant dacă ești obișnuit să te uiți la televizor în întuneric, dar este mai bine pentru ochii tăi. Un alt dezavantaj este că poți obține reflexii ale diverselor lumini, din cauza amplasării lor.
Totodată, poți alege o lumină complementară. Aceasta este o lumină gri neutră pe care o plasezi în spatele televizorului. Ea crește lumina medie din camera cu o cantitate mică, ceea ce nu îți va afecta acuratețea aparentă a culorii televizorului și îți va ajuta și ochii.
Opțiunea extremă este cea a amplificării ecranului. Cu alte cuvinte: ia-ți un proiector și un panou pe care să proiectezi. Asta pentru că un ecran mai mare îți va ocupa mai mult din câmpul vizual și irisul tău se va micșora.
Și cea din urmă variantă și poate cea mai sănătoasă pentru ochii tău: petrece cât mai puțin timp în fața televizorului. Dacă stai în proximitatea ecranelor unor televizoare nu înseamnă că ochii tăi vor fi afectați pe termen lung. Însă dacă te uiți un timp prea îndelungat la televizor da, acest lucru va provoca daune pe termen lung ochilor tăi. Petrecerea a mai mult de patru ore pe zi în fața unor televizoare îți va provoca tulburări de vedere și oboseală, ceea ce, la rândul său, poate cauza o vedere încețoșată. Expunerea la televizoare ar trebui să fie limitată, în special pentru copiii mici.