Ei, şi ce dacă n-avem parcări? Poate ni se pare, ni se năzare, suntem cărcotaşi şi avem noi ce avem cu cineva.Că uite, e atâta loc în parcările din centru încât, într-una din ele, s-a amenajat şi o ditamai expoziţie în aer liber. Mai precis, în parcarea din faţa Teatrului „Sică Alexandrescu”, unde, de două zile, vreo 21 de taximetre noi-nouţe şi albe, ocupă, non-stop, tot atâtea locuri de parcare. Nu, nu e o nouă staţie taxi, vă înşelaţi!
Taxiurile sunt doar expuse, nu fac curse. Am mai întrebat şi noi în stânga, în dreapta, şi am aflat că maşinile sunt ale unei companii de taximetrie braşovene care va deschide în curând o linie de transport de lux. Şi tot aşa am mai prins de veste că patronul acestei firme, dorind el să îşi facă o promovare mai vizibilă, în chiar buricul târgului, le-a pus în faţa teatrului, cică să se obişnuiască ochiul potenţialilor clienţi cu maşinile astea.
Treaba omului cum îşi alege modul de promovare, veţi zice. Păi şi noi zicem la fel!. Numai că promovare cu Primăria? Şi, dacă da, pe câti bani şi pentru cât timp? Să ştim şi noi să le spunem contribuabililor ce sumă a intrat astfel în bugetul local, iar, şoferilor amatori, când vor putea spera şi ei, din nou, la un loc în parcarea de la teatru. = reclamă = bani. Şi de-aia ne întrebăm şi noi, ca tot omul obişnuit, o fi încheiat compania vreun contract de publicitate
Asta, dacă ne-o spune cineva. Da nu ne va spune nimeni, nimic.Că, mai marii Primăriei,
au treburi muuult mai importante, n-au timp de prostii de-astea!