Concernul „Lödige Machine“ va investi şapte milioane de euro în construirea unei fabrici în Parcul Industrial Prejmer. Reprezentanţii companiei pentru România au precizat pentru bzb.ro că investiţia va fi finalizată la mijlocul anului viitor, urmând ca societatea să se mute din actualul punct de lucru din municipiul Braşov în noua locaţie. În plus, numărul angajaţilor societăţii ar urma să crească de la 64 la 80, iar cifra de afaceri se va dubla anul viitor, de la 4 milioane de euro la 8 milioane de euro. Societatea din România a fost înregistrată în 2006, iar până anul trecut producea piese de mici dimensiuni pentru echipamente de încărcare, industriale şi de ridicare, evoluând treptat către maşini complet echipate. Anul acesta, firma a început producţia de lifturi şi elevatoare industriale. (L.A.)