Sari la conținut

Fără taxe pentru extrasele de carte funciară și prima înregistrare a imobilelor: măsura, în dezbatere publică

Sursă foto: e-juridic

Proprietarii de terenuri și imobile nu vor mai plăti taxe pentru eliberarea extraselor de carte funciară și nici pentru prima înregistrare a unui imobil în sistemul de cadastru nu se vor mai percepe tarife, a anunțat ministrul Dezvoltării.


Măsurile sunt deocamdată în fază de proiect lansat în dezbatere publică și ar urma să intre în vigoare din 10 aprilie, în cazul cererilor depuse la ghișeu și o lună-două mai târziu pentru solicitările online.


Extrasul de carte funciară pentru informare este necesar pentru eliberarea autorizației de construire, atunci când cineva vrea să înființeze o societate comercială sau să încheie un contract de vânzare-cumpărare, când își reînnoiește cartea de identitate sau când depune depune dosare în cadrul unor programe guvernamentale, cum ar fi Noua Casă sau Casa Verde.


Acest tarif al extrasului de carte funciară este de 20 și 25 de lei, în funcție de modalitatea prin care se solicită și se eliberează, adică la ghișeu sau online, însă va fi eliminat.

Comentarii

Ultimă oră