Sari la conținut
fatada-de-centenar-la-gara-brasov

Gara Brașov a îmbrăcat culorile steagului național. Până în septembrie, CFR promite și alte schimbări de aspect!

Cei care au trecut pe lângă Gara Mare din Brașov au avut surpriza să observe că edificiul poartă mai nou tricolorul pe fațadă.

Conducerea Regionalei CFR Braşov a găsit o modalitate inedită de a celebra Centenarul Marii Uniri.

Astfel, pe geamurile Gării Braşov au fost lipite autocolante în culorile drapelului naţional.

Acestea sunt numai primele lucrări prin care CFR vrea să pregătească Gara Mare pentru Centenar.

Potrivit directorului Regionalei CFR Braşov, Ioan Pintea, în perioada următoare se va realiza şi un sistem de iluminat al clădirii. „Gara Mare va fi vizibilă de pe Bulevardul Victoriei. De asemenea, vom lucra şi la iluminatul interior. Rezultatele finale se vor vede în aproximativ o lună şi jumătate”, a afirmat Ioan Pintea.

De altfel, în această perioadă se lucrează şi la schimbarea pavimentului din faţa uşilor principale.

„Nu vom reuşi să amenajăm o gară ca în occident, dar, după aceste lucrări, faţa se va schimba complet”, a mai spus directorul Regionalei CFR Braşov.

Comentarii

Ultimă oră