FC Braşov va purta în acest retur de campionat un nou echipament, în dungi galben şi negru. Noul sponsor tehnic va echipa de asemenea şi cei peste 200 de fotbalişti din centru de copii şi juniori ai clubului. Totodată, la jumătatea săptămânii viitoare, va fi inaugurat în incinta stadionului Tineretului, noul magazin oficial de prezentare al clubului. „99% vom schimba sponsorul tehnic. Mă bucur că am reuşit ca şi grupele de copii să primească echipamente identice cu cele de la echipa mare. Modelul va fi unul cu dungi galben-negre verticale subţiri. Apoi, lucrăm şi la magazinul oficial care va fi deschis săptămâna viitoare, miercuri sau joi la Stadionul «Tineretului». Vrem să fie ceva modern, serios, unde fanii să poată găsi multe lucruri, nu doar tricouri şi treninguri”, a comentat Ioan Stamatopol (foto).