A 24-a etapă din Liga a 4-a braşoveană a însemnat un festival de goluri, 56 de reuşite fiind înregistrate pe toate terenurile din judeţ. Practic, în medie s-au înscris 7 goluri pe meci, dar în patru partide s-a marcat chiar de mai mult de opt ori.
Un scor de maidan s-a înregistrat pe Stadionul Tineretului, unde AS SR Brașov s-a impus în fața celor de la Carpați Berivoi cu 9-0.
Scorul etapei s-a înregistrat, însă, la Săcele, unde Precizia a învins cu 13-0 formația Cetatea Homorod.
Performerul etapei a fost atacantul lui Inter Tărlungeni, Cojocaru, care a înscris de şase ori, aproape de el în acest clasament fiind Coman, de la Precizia Săcele, cu cinci goluri, iar Poverloivici (jucătorul lui AS SR Brașov) a reuşit 4 goluri.
Fără să marcheze de foarte multe ori, Olimpic Zărnești și-a asigurat cele trei puncte puse în joc în fața formației Inter Cristian, scor 2-1, reușind astfel să rămână la două puncte în spatele săcelenilor.
Rezultatele etapei a XXIV-a
Precizia Săcele 13 – 0 Cetatea Homorod
Aripile Braşov 7 – 3 Olimpic Voila
Chimia Oraşul Victoria 5 – 0 A.C.S.M. Codlea
Olimpic Zărneşti 2 – 1 Inter Cristian
Vointa Hurez 0 – 11 Inter Tarlungeni
AS SR Braşov 9 – 0 Carpaţi Berivoi
Prietenii Rupea 1 – 3 Coltea 1920 Braşov
Avântul Dumbrăviţa 1 – 1 A.C.S. Steagu Roşu Braşov
Clasamentul Ligii a IV-a
1. AS SR Braşov 66p
2. Precizia Săcele 60p
3. Olimpic Zărneşti 58p
4. Inter Tărlungeni 47p
5. Inter Cristian 46p
6. Chimia Oraşul Victoria 39p
7. A.C.S.M. Codlea 36p
8. Coltea 1920 Braşov 34p
9. A.C.S. Steagu Roşu Braşov 32p
10. Carpaţi Berivoi 31p
11. Aripile Braşov 24p
12. Cetatea Homorod 22p
13. Avântul Dumbrăviţa 20p
14. Olimpic Voila 16p
15. Voinţa Hurez 15p
16. Prietenii Rupea 10p