Sari la conținut

Festivități dedicate Zilei Naționale a României, la liceele „Radu Negru“ și „Dr. Ioan Șenchea“ din Făgăraș

festivitati-dedicate-zilei-nationale-a-romaniei-la-liceele-radu-negru-si-dr-ioan-senchea-din-fagaras

Elevii de la Colegiul Național „Radu Negru“, de la cei mai mici la cei mai mari, au sărbătorit în avans Ziua Națională a României.

Copiii au cântat, au spus poezii și au aflat informații importante despre însemnătatea acestei zile, dar și despre aportul făgărășenilor la Marea Unire. Îmbrăcați frumos, în costumul tradițional românesc, cei mici au dat startul festivităților desfășurate în cinstea sărbătorii naționale încă de miercuri dimineață (29 decembrie 2017), în sala de sport a Școlii Generale nr. 1.

„Colegiul Național „Radu Negru“ s-a conectat cu istoria, cu tradiția prin două momente: un moment este cel de la Generală nr. 1 destinat copiilor de la clasa întâi și până la clasa a opta și a vizat tocmai acest spirit al unității naționale, spiritul României. De la ora 12.00, a avut loc un alt eveniment destinat de această dată elevilor mari. În cadrul evenimentului am avut această idee de a ne conecta prin unitate, prin tradiție cu țara mamă și noi ca acum 99 de ani printr-un moment artistic, oferit de corul școlii . Ceea ce am reușit să facem astăzi este că elevii au venit în proporție de 90% îmbrăcați în costumele populare ceea ce denotă iată o legătură și cu strămoșii, cu familia și cu școala“, a explicat Maria Racu, directoarea Colegiului Național „Radu Negru“.

„Sunt onorat ca de fiecare dată să fiu invitat să spun câteva cuvinte despre însemnătatea celui mai mare act din istoria românilor, adică Unirea de la 1 Decembrie 1918 și ca de fiecare dată îmi face plăcere să le reamintesc copiilor cât de important a fost aportul strămoșilor lor pentru că suntem la Făgăraș, suntem în Țara Făgărașului și este foarte important pentru ca ei să știe, să ducă mai departe povestea pe care au creat-o acești strămoși ai fiecăruia în parte“, a mărturisit dr. Constantin Băjenaru, cercetător științific la Muzeul Țării Făgărașului.


       Ziua Națională a României, a fost sărbătorită în avans și la Liceul „Dr. Ioan Șenchea“!


      Nici profesorii și elevii Liceului Tehnologic „Dr. Ioan Șenchea“ nu au trecut cu vederea marcarea așa cum se cuvine a Zilei Naționale a României. Și pentru că urmează o mini-vacanță ocazionată de sărbătoarea Sfântului Andrei și de Ziua Națională a României, elevii îndrumați de dascălii lor au pregătit mai devreme un moment cultural-artistic, pe 29 noiembrie 2017, la ei la școală. Elevii, dar și profesorii prezenți au putut afla lucruri importante din istoria neamului românesc. În plus, elevii au pregătit cântece și poezii cu acre au încântat audiența.

Cu ocazia Zilei Naționale a României, profesorii de istorie și de religie din școala noastră au organizat mai multe activități cultural-artistice. Ne bucurăm să fim împreună și să sărbătorim această zi importantă din istoria neamului românesc“, a spus Aurel Paler, directorul Liceului Tehnologic „Dr. Ioan Șenchea“.

„Cadrele didactice de religie și istorie din liceul nostru au organizat pe 29 noiembrie 2017 momente comemorative în cinstea Zilei Naționale care urmează și pentru care elevii sunt lăsați acasă în familiile și comunitățile lor. Este vorba despre sărbătoarea Sfântului Andrei, foarte îndrăgit de poporul nostru pentru că a avut un rol decisiv în ceea ce privește răspândirea credinței ortodoxe pe aceste meleaguri și după cum știm de-a lungul istoriei credința ortodoxă a reprezentat un reazem pentru ființa noastră națională, coloană vertebrală pentru românii de afară și din țară, un spațiu spiritual în care fiecare român se simte acasă. De asemenea, urmează să sărbătorim și Ziua Națională într-un context politic destul de nesigur pentru copiii și tinerii acestei țări. Tocmai de aceea, consider că rolul profesorului în general, al profesorului de istorie în special, este acela de a oferi elevilor un model în trecutul poporului român, un model al continuității și stabilității în ciuda tuturor greutăților cu care se vor confrunt în viitor. Evenimentul de azi este menit a-i conștientiza pe elevii liceului nostru de importanța moștenirii pe care au lăsat-o înaintașii lor făgărășeni care au știut să reziste în fața uneia sau alteia dintre stăpânirile străine de ființa neamului românesc“, a explicat evenimentele, Dana Streza, profesor de istorie la Liceul Tehnologic „Dr. Ioan Șenchea“.

Comentarii

Ultimă oră