Sari la conținut
fetele-au-invins-olanda

Naţionala de handbal feminin a României a învins, la Oradea, reprezentativa Olandei, scor 36-29 (18-15), în primul meci amical din cele două programate. Cea de-a doua partidă cu reprezentativa Olandei va avea loc astăzi, la Arad, pentru ca de vineri, din nou la Oradea, echipa României să fie gazda Trofeului Carpaţi. Lotul de 32 de jucătoare, antrenat de Gheorghe Tadici, va fi împărţit în două echipe, acestora urmând să li se alăture reprezentativele Ungariei şi Ucrainei. Următoarea reunire a naţionalei României este programată în 20 noiembrie, la Timişoara, pentru turneul final al CE din luna decembrie. Jucătoarele vor fi cantonate până în 1 decembrie, interval în care au programată şi o deplasare la Dortmund, pentru două meciuri amicale cu Germania. La turneul final al CE din Serbia, România va juca în grupa D, în ordine, cu Rusia (4 decembrie), cu Islanda (5 decembrie) şi cu Muntenegru (7 decembrie).

Sursa: Mediafax

Sursa Foto: puterea.ro

Comentarii

Ultimă oră