Un bărbat în vârstă de 25 de ani, din comuna suceveană Baia, a fost reţinut, duminică seară, fiind cercetat pentru viol, după ce ar fi agresat-o sexual pe fiica sa vitregă în vârstă de patru ani, scrie Mediafax. Potrivit cercetărilor poliţiştilor, bărbatul a rămas în casă împreună cu cei doi copii ai concubinei sale, care plecase la cerşit, iar când aceasta s-a întors acasă, în jurul prânzului, a constatat că fiica ei, în vârstă de patru ani, prezenta o sângerare în zona genitală. Fetiţa a fost examinată medico-legal, iar concluziile medicului arată că minora a fost violată. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru viol, el urmând să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Fetiţa în vârstă de patru ani care ar fi fost agresată sexual de tatăl vitreg a fost internată în Spitalul Judeţean Suceava împreună cu mama sa şi cu sora sa în vârstă de şase luni, urmând ca după externare să locuiască pentru o perioadă în Centrul Maternal din Suceava, scrie Mediafax. Un alt frate în vârstă de doi ani a fost adus de asistentul social al Primăriei Baia la Centrul Maternal din Suceava. După externare mama şi cei trei copii vor locui pentru o perioadă în Centrul Maternal Suceava şi vor beneficia de serviciile acestui centru. Atât mama, cât şi fetiţa în vârstă de patru ani vor fi incluse într-un program de consiliere. (A.M.)