Sari la conținut

Ministerul Economiei a elaborat deja strategia de vânzare a 15 la sută dintre acţiunile societăţilor Transilvania Sud, Transilvania Nord şi Muntenia Nord.
Potrivit proiectului postat spre dezbatere publică, până la data de 15 februarie ar trebui selectat consultantul juridic. Strategia de privatizare conţine elemente privind declanşarea şi derularea etapelor necesare implementării strategiei de privatizare prin ofertă publică secundară iniţială de vânzare de acţiuni, în cadrul căreia va fi oferit spre subscriere investitorilor un pachet de acţiuni existente reprezentând 15% din capitalul social existent al fiecărei societăţi amintite.
„Fiecare dintre cele trei societăţi comerciale va face demersurile necesare în vederea admiterii la tranzacţionare pe o piaţă de capital operată de un operator autorizat de Comisia Naţională a Valorilor Mo-biliare şi vor suporta toate costurile necesare efectuării acestor demersuri“, se arată în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre.
În urma discuţiilor purtate în luna noiembrie a anului trecut de autorităţile române cu reprezentanţii FMI s-a convenit ca termenul pentru selecţia consultantului juridic al celor trei societăţi comerciale scoase la privatizare să fie 15 februarie 2012.
Acţionariatul celor trei societăţi comerciale este constituit astfel: 78% - Societatea Comercială de Distribuţie şi Furnizare Energie Electrică „Electrica“ - SA şi 22 % - SC Fondul Proprietatea SA.

Comentarii

Ultimă oră