Sari la conținut

Fotbal - LIGA 4: Corona la baraj, Zărneşti câştigătoarea Cupei

fotbal-liga-4-corona-la-baraj-zarnesti-castigatoarea-cupei

Sezonul 2019-2020 în fotbalul „de judeţ” la Braşov s-a încheiat miercuri (22 iulie 2020), când a devenit oficial faptul că Precizia Săcele nu va disputa cele două meciuri pe care le avea programate în cadrul playoff-ului Ligii a 4-a.


    După ce au anunţat că au un caz de coronavirus în cadrul lotului, săcelenii au decis să nu mai trimită Asociaţiei Judeţene de Fotbal tabelul cu testele Covid-19 (aveau timp până marţi seară), astfel că s-a ajuns la neprogramarea celor două partide, cu CSM Corona Braşov (miercuri, 22 iulie 2020) şi cu Colţea 1920 Braşov (sâmbătă, 25 iulie 2020) şi la pierderea lor cu 3-0. Mai mult, Biroul Executiv al AJF a decis să amendeze clubul săcelean cu 500 de lei.


    În aceste condiţii, Corona va reprezenta Braşovul la barajul de promovare în Liga a 3-a, în perioada 1-9 august 2020, urmând a întâlni campioanele judeţelor Harghita şi Alba (CS Ocna Mureş).

Trebuie amintit că, la momentul întreruperii campionatului din cauza pandemiei de coronavirus, în luna martie, după o etapă din retur Precizia Săcele conducea în clasament, cu 43 de puncte, fiind urmată de Corona (42) şi Colţea (40).


     S-a decis apoi ca reprezentanta judeţului la baraj să fie decisă printr-un playoff de conjunctură între cele trei echipe, pe Stadionul Tineretului.


      Cum Corona a învins echipa Colţea, sâmbăta trecută (scor 2-1), a urcat pe primul loc şi va încerca să promoveze la începutul lunii viitoare.


   Pe de altă parte, Olimpic Zărneşti va reprezenta Braşovul în faza naţională a Cupei României, fiind singura formaţie care a declarat că poate respecta protocolul medical în vigoare în acest moment (testare Covid-19) şi doreşte să se înscrie în competiţie.


           Teoretic, primul tur al fazei naţionale va avea loc pe 11 august 2020.

Comentarii

Ultimă oră