Antrenorii Ciprian Anghel şi Nicu Văduva vor coordona echipa. Cei doi vor fi ajutaţi de directorul tehnic Adrian Hârlab
După 11 ani în care Academia de Fotbal ACS Kids Tâmpa Braşov a crescut şi format numeroşi juniori, clubul trece acum într-o nouă etapă.
Astfel, „alb-albaştrii” vor participa în sezonul 2002/2021 al Ligii a 3-a, ce va debuta peste mai puţin de o săptămână. „Urşii” de la poalele Tâmpei au fost repartizaţi în seria a 5-a, alături de alte 3 formaţii braşovene, AS SR Municipal Braşov, ACS Olimpic Cetate Râşnov şi CSM Corona Braşov, dar şi de AFC Astra Giurgiu 2, ACS KSE Tg. Secuiesc, ACS Sepsi OSK Sf. Gheorghe 2, CS Blejoi, CSO Plopeni şi AFC Odorheiu Secuiesc.
„Suntem conştienţi că va fi un sezon foarte greu şi că impactul va fi unul dur. Şi asta pentru că vom folosi jucători de 2002, 2003, 2004 şi chiar 2005, care nu au experienţă la seniori. Iar toate oponentele noastre au în componenţă fotbalişti cu ani mulţi în primele 2 ligi al României. Ne vom juca, însă, cartea, aceea de a încerca să producem în fiecare meci un fotbal spectacol. Aşa pornim la drum cu cei mai mici copii şi acesta este principiul pe care mergem până la capăt. Indiferent de scor, vom încerca să jucăm frumos şi să atragem lumea la stadion”, a declarat managerul general al grupării braşovene, Nicu Văduva.
Pe modelul de la naţionala Suediei
Prima experienţă a ACS Kids Tâmpa la nivel de seniori va fi condusă de pe bancă de un cuplu de antrenori principali, format din Ciprian Anghel şi Nicu Văduva. „Ne-am inspirat din modelul echipei naţionale de fotbal a Suediei, care a avut 2 selecţioneri, pe Tommy Soderberg şi Lars Lagerback, şi care a fost unul de succes. Şi eu şi Ciprian suntem implicaţi încă de la început în acest proiect inedit pentru fotbalul şi sportul braşovean şi era normal ca să fim şi acolo, în linia întâi, la echipa de seniori. Mai ales că sunt băieţii pe care i-am crescut amândoi de mici şi pe care-i cunoaştem foarte bine. Şi pentru noi va fi o aventură, aceasta de «principali» la o echipă de seniori, dar sunt sigur că vom învăţa multe şi că vom căpăta experienţa care să ne ajute să obţinem rezultate frumoase”, a mai adăugat Nicu Văduva.
Cei doi tineri antrenori nu vor fi singuri în noua postură, ci vor avea un ajutor important, din partea lui Adrian Hârlab, care va ocupa poziţia de director tehnic.
Un senior al fotbalului braşovean, Adrian Hârlab, va oferi un sprijin important nu doar echipei de seniori, ci şi întregii academii. „Este foarte important să ai lângă tine un om cu o asemenea experienţă precum nea Adi Hârlab. Ochiul, flerul, experienţa, dar mai ales iubirea lui pentru fotbalul braşovean vor face diferenţa. Sunt sigur că vom avea multe de învăţat”, a declarat Ciprian Anghel.
Un nou format în Liga a 3-a
În sezonul 2020-2021, Liga a 3-a va avea un format diferit de cel din anii trecuţi, cele 100 de echipe participante fiind împărţite în 10 serii de câte 10 echipe. Practic, campionatul va avea 18 etape, iar primele două clasate din fiecare serie vor intra, la final, într-un play-off de promovare în Liga a 2-a.
„Un format promiţător, în care clubul nostru îşi începe o nouă etapă a «vieţii» sale. Avantajul acestui format îl reprezintă cheltuielile competiţionale mai mici şi programul mai «aerisit», ţinând cont de situaţia actuală, de pandemia de coronavirus. Pe de altă parte, o echipă nouă, alcătuită din jucători foarte tineri, îşi intră mai greu în ritm, iar un campionat mai lung ne-ar fi dat posibilitatea să avem mai mult timp, mai multe jocuri, pentru a repara efectele pe care le poate produce şocul debutului. Ne asumăm tot ce înseamnă această mişcare. Lupta nu va fi una uşoară, dar suntem convinşi că ne vom ridica la aşteptările pe care ni le propunem, iar în viitor ne dorim să avem o echipă formată 100% din tineri jucători braşoveni, care să se lupte de la egal la egal cu orice adversar. Dacă ne vom permite să emitem pretenţii mai mari decât Liga a 3-a, timpul o va decide”, a punctat Ciprian Anghel.
Patru echipe în Liga Elitelor
La fel ca în sezonul trecut, ACS Kids Tâmpa va avea patru echipe în Liga Elitelor: U19, U17, U16 şi U15. „Încercăm să rămânem în top cu echipele de juniori, chiar dacă va fi greu. La U19 va fi cel mai dificil, pentru că băieţii vor evolua şi la seniori. La celelalte trei categorii, vom încerca să ne calificăm în primele 8 pe ţară”, a afirmat Adrian Hârlab, directorul tehnic al grupării „alb-albastre”.
..................................................................................
Cu activitate de peste un deceniu la nivelul fotbalului juvenil, ACS Kids Tâmpa şi-a format în ultimii doi ani şi secţii de baschet, volei, handbal, dans sportiv, badminton şi gimnastică.
Activitatea echipei de Liga a 3-a, precum şi ale celorlalte echipe ale clubului, are ca principal punct financiar de susţinere Sergiana Grup, unul dintre cele mai cunoscute branduri ale Braşovului. „Tot conceptul nostru este format în jurul braşovenilor, de la sportivi şi staff până la parteneri. Mulţumim şi celorlalţi parteneri, care fac eforturi să ne susţină şi sperăm ca împreună să ne transformăm proiectele, pas cu pas, într-un alt brand important al judeţului, de această dată unul sportiv”, a declarat Adrian Zahariea, preşedintele ACS Kids Tâmpa Braşov.